ColorClock
TATAL NOSTRU
DOAMNE AJUTA!
CALENDAR ORTODOX
CURRENT MOON
CARTEA ZILEI

HOROSCOP ZILNIC
DICTIONAR DE VISE
BANCUL ZILEI
MUZIC PLAYLIST AT MIX.POD


MusicPlaylist
at

Ultimele subiecte
» Remedii pentru pielea cu arsuri solare
Mier Iul 11, 2012 1:20 pm Scris de adina frentiu

» Parfumuri
Lun Iul 09, 2012 7:48 pm Scris de Cosmina

» ODRASLE DE VEDETE,PICATE LA BAC
Lun Iul 09, 2012 7:43 pm Scris de Cosmina

» Ce se intampla in corp cand bem apa?
Joi Iul 05, 2012 11:43 pm Scris de Dexter

» 2012
Joi Iul 05, 2012 11:40 pm Scris de Dexter

» HOROSCOP SAPTAMANAL URANIA
Lun Iul 02, 2012 11:31 pm Scris de Vio

» ASTROMESAJE
Lun Iul 02, 2012 11:22 pm Scris de Vio

» ASTRELE IN IULIE 2012
Lun Iul 02, 2012 11:19 pm Scris de Vio

» Cate iubiri mari ai in viata
Lun Iul 02, 2012 3:58 pm Scris de astroline

» Comorile ascunse din visele noastre
Lun Iul 02, 2012 3:47 pm Scris de astroline

» Briefing astrologic
Lun Iul 02, 2012 3:43 pm Scris de astroline

» LUNA PLINA IN CAPRICORN SI ZOIILE
Dum Iul 01, 2012 7:45 pm Scris de Vio

» Taramul nemuritor:HUNZA
Dum Iul 01, 2012 6:58 pm Scris de monna123

» Ce mananci/bei acum?
Dum Iul 01, 2012 6:48 pm Scris de Cosmina

» Sunt sexy barbatii cu chelie?
Sam Iun 30, 2012 6:15 pm Scris de Kora

» Gradina mea in iunie,prima luna de vara
Vin Iun 29, 2012 11:51 pm Scris de STOIANOV

» Mistere
Vin Iun 29, 2012 11:36 pm Scris de STOIANOV

» Particulele care te tin in viata chiar daca nu respiri.
Vin Iun 29, 2012 2:01 pm Scris de Dexter

» SCHIMBAREA LA FATA A LUMII-PLANETELE GRELE IN ACTIUNE!
Mier Iun 27, 2012 2:29 pm Scris de Vio

» LUNA PLINA IN CAPRICORN -3 IUL.2012 ORA 21.51 ORA ROMANIEI-:O LUMINA IN NOAPTEA INTUNECATA A SUFLETULUI NOSTRU"
Mier Iun 27, 2012 2:21 pm Scris de Vio

» VENUS IN MERS DIRECT-27 IUN.2012 ORA18.07 ORA ROMANIEI
Mier Iun 27, 2012 2:18 pm Scris de Vio

» Sanzienele-sarbatoarea soarelui si a dragostei
Dum Iun 24, 2012 11:33 pm Scris de JENI2

» despre...cum sa devii mai tanara!
Dum Iun 24, 2012 7:31 pm Scris de Larisa

» ptr.un plus de racoare in casa ta..
Dum Iun 24, 2012 7:25 pm Scris de Larisa

» INFORMATIE VITALA!!!!!
Vin Iun 22, 2012 7:29 pm Scris de Dexter

LA SUETA CU VIO
UTILE
TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi LA SUETA CU VIO Top66 Statistici TOP-RO - Top siteuri din Romania ClickLink.ro director web Page Ranking Tool LinkPro - Director Web
Website counter
TV ONLINE

Horoscopul lunii MAI

In jos

Horoscopul lunii MAI

Mesaj Scris de Vio la data de Lun Mai 02, 2011 1:42 am

Cu avalansa de planete in Berbec, ne-am obisnuit primavara asta ca viata sa fie o cursa. Ne-am obisnuit sa traim in viteza. Nu-i nimic, invatul are si dezvat. Luna MAI ne face sa MAI renuntam la obisnuinte.


Am condus cu viteza a cincea, iar benzina ne MAI ajunge vreo zece zile luna aceasta. Dupa care se cam goleste rezervorul. Vine timpul sa trecem pe la benzinarie ca sa alimentam. De pe 10 MAI, pana la sfarsitul lunii, astrele ne cam trag pe dreapta. Sa ne bucuram! Apucam sa ne tragem respiratia.


Incetul cu incetul, planetele migratoare trec in Taur, mai intai Marte, dupa care Mercur si Venus brat la brat. Deja, goana nebuna se mai potoleste, capatam mai multa constanta. De la proba de 100 de metri, trecem la maraton. Iar aici conteaza anduranta.

Asa ca dozeaza-ti bine eforturile daca nu vrei sa abandonezi chiar inainte de linia de sosire. Trecem treptat de la fuga mare, adesea pe mai multe piste si fara directie precisa, la un drum lung, din ce in ce MAI bine conturat.

Astrele ne MAI ingaduie vreo 10 zile sa facem schimbari sau chiar revolutie, sa rasturnam totul cu susul in jos. Dupa aceea, pe loc repaus! Cineva parca ne MAI trage de maneca.

In MAI, ia-o MAI USOR!

Traseul planetelor:

Soarele: se afla in Taur pana pe 21, cand trece in Gemeni.

Luna: se afla in fazele sale maxime pe 3 mai (Luna Noua in Taur), respectiv pe 17 mai (Luna Plina in Scorpion).

Mercur: pana pe 15 sta in Berbec, iar din 16 il gasim in Taur.

Venus: parcurge acelasi traseu ca si Mercur, pana pe 15 in Berbec, din 16 – in Taur.

Marte: pe data de 11 schimba Berbecul cu Taurul.

Restul planetelor raman pe pozitie: Jupiter in Berbec, Saturn in Balanta, Uranus in Berbec, Neptun in Pesti, Pluto in Capricorn, Nodul Nord in Sagetator.

Horoscopul pentru fiecare zodie in parte


Berbec


Luna mai incepe pentru tine cu o etapa de tranzitie. Viata ta nu prea e nici cal, nici magar. Probabil e un fel de strutocamila. Primavara asta ai trait la intensitate maxima, ai facut fata unor situatii care ti-au solicitat spiritul de initiativa, combativitatea si capacitatea de a lua decizii categorice. Lucrurile nu prea se vor schimba pana pe 10 mai. Asa ca, la capatul puterilor, epuizat de tot efortul fizic, emotional si intelectual, trebuie sa-ti gasesti ultimele resurse pentru a pune lucrurile in miscare in directia dorita de tine. Esti inca pe val, crezi ca totul e posibil, lumea e la picioarele tale, revolutia este realitatea pe care o experimentezi pe diferite niveluri. E inca timpul pentru noi inceputuri. Dupa 10 mai, entuziamul tau se mai domoleste, revii treptat cu picioarele pe pamant. Marte, apoi Venus si Mercur pleaca din zodia ta si fac sextile cu Neptun din Pesti. Prin urmare, idealismul tau poate ca nu va fi temperat, dar va fi cu siguranta redirectionat. Simtul practic te va mobiliza spre actiuni concrete din care sa ai de castigat si bani. Ai invatat destul, te-ai slefuit suficient, acum e timpul sa artati de ce esti in stare. Pune-ti talentele la treaba si o sa vezi ca rezultatele vor fi nesperate! Cel mai mult ai de castigat din munca depusa in avantajul celorlalti. Cu cat te ocupi mai mult de nevoile oamenilor, cu cat contribui benefic la viata lor si cu atat vei primi mai mult la schimb. Poate iti descoperi acum aptitudini artistice nebanuite, cine stie, poate te apuci de scris, de cantat sau de cursuri de dans. Te concentrezi tot mai mult pe modalitati de a atrage bunastarea. In ultima parte a lunii, atragi usor si sprijinul persoanelor din anturaj in vederea atingerii scopurilor personale, asa ca tine aproape oamenii care pot sa te ajute si cere ca sa ti se dea! Din 21, Soarele va fi in Gemeni si te face sa comunici mai eficient. Incepe o perioada mult mai activa de schimb de informatii, de calatorii, de negocieri. Atentie la detaliile contractelor, uita-te bine pe acte inainte sa semnezi!


Taur


Ai asteptat destul sa-ti vina si tie randul. Mai ai de asteptat doar vreo zece zile inainte sa simti ca poti sparge gheata. Pana atunci, e bine sa-ti pui toate gandurile in ordine, sa iti recunosti fricile, sa iti accepti ezitarile si sa incetezi sa dai vina pe altcineva pentru tot ce se intampla in viata ta. Inceputul lunii mai te poate aduce la un nivel de intelepciune de unde sa vezi ca, intr-adevar, tot ce ti se intampla are un scop. La urma urmei, ce nu te omoara, te face mai puternic, iar tu ar trebui sa fii mandru de asta. Vindeca-ti ranile emotionale prin iertare si prin acceptarea a ceea ce esti si a ceea ce exista acum in viata ta! Dupa data de 10 mai, cu Marte, apoi Venus si Mercur in zodia ta, poti avea impresia ca iesi incetul cu incetul la liman. Simti ca nu mai inoti impotriva curentului, ca nu ti se intampla toate numai tie, ca ti se mai deschid usi, ca mai iese si cum vrei tu. Inclusiv starea de sanatate este mai buna, asa ca starea de hibernare pare a fi inlocuita printr-o dispozitie dezinvolta. Ai puterea sa te mobilizezi, sa treci la actiune, sa te lansezi. Ti se poate parea ca totul e ciudat, ca prea se aranjeaza lucrurile cum nici n-ai fi sperat. Nu fi suspicios, mai bine bucura-te de bunavointa oamenilor care parca vin in calea ta si iti aduc noi perspctive. Viitorul tau incepe sa se contureze mai mult in lumini decat in umbre. Nu ar fi exclus sa simti nevoia sa schimbi ceva la modul in care arati, sa iti exprimi bucuria renasterii interioare printr-o noua coafura sau prin primenirea garderobei. Dupa 21 mai, cand Soarele va fi in Gemeni, te vei concentra din ce in ce mai mult pe atragerea resurselor financiare in viata ta. Chiar daca poti ateriza si pe piste false, e bine sa nu subestimezi nicio oportunitate, intrucat iepurele s-ar putea sa sara de unde te astepti mai putin.



Gemeni


Primele 10 zile ale lunii mai pot sa fie definitorii pentru ceea ce te asteapta de acum inainte. De ceva timp coci niste planuri care se pot materializa aproape cand te asteptai mai putin. Ai mari sanse sa prinzi un ultim tren in niste proiecte care pareau abandonate. Tocmai acum, cand se sparge blocada planetelor din Berbec, se poate face ordine in haosul ideilor numeroase care n-au apucat sa prinda roade. Secretul e ca acum vin in viata ta tocmai oamenii potriviti pentru ceea ce aveai tu de gand. Cere-le sprijinul si bazeaza-te pe ei! Mai ales daca faci parte dintr-un grup sau dintr-o organizatie, forta multimii este cea care te ridica la suprafata. Dupa 10 mai, cand Marte, Venus si Mercur trec una cate una in Taur, ar fi bine sa lasi lucrurile sa se intample. Cu alte cuvinte, e indicat sa iei totul asa cum vine. E bine sa incetezi procesul de extindere a cercului de cunostinte si sa-ti infranezi ideile noi! A sosit vremea sa pui in practica initiativele care s-au materializat si sa tii langa tine oamenii pe care i-ai atras deja langa tine. Deja lucrurile nu mai pot fi controlate, iar tu vei simti ca esti luat cumva pe sus si ca nu mai poti da inapoi. Nu te opune! Daca ai intrat in hora, trebuie sa joci, chiar daca pentru asta trebuie sa renunti la ceva sau sa faci chiar niste sacrificii. E posibil sa te retragi mai mult de pe scena publica pentru a te ocupa in liniste de activitati care necesita izolare si discretie. Pe 21 mai, Soarele ajunge in zodia ta si iti da avant pana la sfarsitul lunii. Intr-o prima faza, s-ar putea sa resimti momente de confuzie, sa te confrunti cu situatii care nu sunt deloc asa cum par si care-ti solicita imaginea sociala. Ai incredere ca, treptat, lucrurile se vor asterne in chip aproape nesperat. Interventia salvatoare a unor oameni de bine te face sa-ti recapeti directia.



Rac


Tare incercate au fost pentru tine anul acesta relatiile si cariera. In primele zece zile ale lunii mai esti in continuare solicitat sa iei decizii ce vizeaza rolul tau social, statutul, modul in care vrei sa te prezinti in lume. Te poate bate in continuare gandul sa-ti schimbi locul de munca, poate chiar domeniul de activitate, parca ai umbla si la starea civila. Agenda este in continuare plina, cu mentiunea ca influxurile astrale iti sufla incetisor in panze. Problema ta majora este in prezent stima de sine, pentru ca ai absorbit atat de mult energiile negative incat parca iti este foarte greu sa construiesti scenarii pozitive. Dar nu prea ai de ales, asa ca bucura-te! Dupa data de 10, planetele care trec in Taur aduc in viata ta oameni care parca te iau de mana si te conduc la locul care ti se potriveste cel mai bine. Planurile, propunerile vor roi din toate partile. Intri pe o unda favorabila mai ales daca faci parte dintr-un grup sau dintr-o asociatie. Ceilalti te sustin, ai parte de protectie, ti se demonstreaza ca esti iubit si apreciat. Viata sociala se relanseaza, apar noi prieteni in anturajul tau, care acum s-ar putea sa-si schimbe componenta. Starea de cadere in gol pe care ai resimtit-o devine o plutire usoara, astfel incat risti sa treci la extrema cealalta: sa devii idealist si sa visezi cu ochii deschisi. Nici chiar asa! Dupa 21, cand Soarele intra in Gemeni, astrele iti creeaza prilejul sa meditezi la tot ceea ce s-a intamplat in viata ta in ultimele luni. Lucrurile se asaza intr-un fel sau altul, iar tu devii daca nu mai introvertit, cel putin mai pus pe introspectie. Vei putea sa te impaci cu tine si cu ceilalti. Te inscrii intr-un proces de vindecare, atat fizica, cat si spirituala. Chiar e bine sa-ti vezi de sanatate, sa discuti cu medicul, poate cu un preot sau terapeut. E bine sa-ti descarci sufletul pentru a te putea elibera de povara pe care o porti. In rest, nu-ti ramane decat sa astepti luna iunie, cand viitorul tau se contureaza mult mai clar.



Leu


Trecerea planetelor din Berbec in Taur luna aceasta iti face foarte bine, pentru ca te mai tempereaza. In iubire, tabloul va fi completat in iunie de Jupiter care se muta si el, dar pana atunci mai ai de facut fata primelor 10 zile din mai, care pot fi de foc. Ti-ai dorit in ultimele luni sa stii tot mai mult, sa intelegi tot mai bine, sa ajungi tot mai departe. Iar acum parca ai o sete nepotolita de cunoastere, de explorare, de aventura. Daca ai sansa de a face calatorii lungi acum, nu mai sta pe ganduri! De asemenea, ai maxima receptivitate pentru orice curs sau examen. Ti se aplica foarte bine clisee precum “te pui cu burta pe carte” sau “mananci cartea cu totul”. In ceea ce priveste informatiile, esti un sac fara fund. Antenele tale sunt intinse in toate directiile. S-ar putea sa alergi dupa o diploma, dupa o ceriticare, dupa o specializare. Din 10 mai incolo, aceasta goana nebuna se domoleste. Marte, apoi Venus si Mercur se instaleaza in Taur si iti muta centrul de interes pe aplicarea informatiilor pe care le detii. Te-ai specializat destul, a sosit timpul sa demonstrezi de ce esti in stare. Si, practic, lumea e cu ochii cu tine. Tu singur atragi atentia asupra ta, creezi un nivel de asteptare, dupa care sa te tii bine! Trebuie sa faci fata standardelor autoimpuse. Si la cum sunt desenate relatiile dintre planete, esti chemat spre succes. Poti fi tu insuti, ai puterea sa faci ceva care sa influenteze viata celor din jurul tau, sa-i ridici de pe nivelul unde se afla. Dupa 21 mai, cu Soarele in Gemeni, e posibil ca unele persoane sa-si retraga sprijinul, sa aleaga sa nu mai mearga alaturi de tine. Exista un risc de dezamagire asociat unei pierderi, dar trebuie sa accepti si sa-l lasi pe fiecare sa mearga pe drumul lui. Inspiratia te salveaza din orice situatie, asa ca da curs intuitiilor! Vei atrage alti oameni care sa contribuie la bunul mers al planurilor tale.



Fecioara


Tot ceea ce nu reprezinta proprietatea ta exclusiva poate fi pus in discutie in primele 10 zile ale lunii mai. Practic, se poate revendica dreptul de proprietate in relatia de cuplu, in familie, in parteneriatul de afaceri. Asta e al meu, asta e al tau. Asta e de la mama asta e de la ma…ma ta. Ca la un joc de carti: una mie, una tie. Ba daca esti implicat in proceduri juridice, s-ar putea sa te trezesti ca tragi spuza pe turta ta. Cu faci, cum nu faci, reusesti sa-ti tragi partea leului. E foarte important sa nu-ti insusesti acum mai mult decat ti se cuvine, desi ar putea exista aceasta oportunitate, pentru ca vei pierde cu siguranta mai tarziu pe alta parte. Practic, esti pus la incercare. Bucura-te avantajele care-ti vin prin intermediul celorlalti, multumeste pentru orice iti vine in dar, dar nu da dovada de lacomie, pentru ca avei plati! Din 10 mai, Marte, Venus si Mercur se opresc rand pe rand in Taur si te trimit pe bancile scolii. In primul rand, e vorba de scoala vietii. Primesti lectii importante de la oameni care au sa-ti transmita un mesaj folositor, adevarate mostre de intelepciune. Pe de alta parte, esti tentat sa te inscrii la cursuri sau sa intreprinzi cercetari, sa te specializezi. Puterea ta de concentrare este fantastica, desi poate alterna cu perioade de apatie. In plus, se pot arata la orizont burse ori sponsorizari, daca nu chiar vacante pe care le primesti cadou. Poti planifica excursii lungi si poti vorbi mult mai des limbi straine. Daca nu cunosti niciuna, s-ar putea sa fii nenvoit sa iei contact cu alt grai. Se pot inteti vestile de la oameni aflati la distanta. Dupa 21 mai, cand Soarele lumineaza Gemenii, reusesti sa te afirmi tot mai mult in plan social. E adevarat ca s-ar putea sa te lamuresti in privinta caracterului unor oameni pe care nu poti conta. Insa evenimente imprevizibile te pot pune in atentia celorlalti fara sa vrei. Reputatia si imaginea devin puncte forte.



Balanta


Apele tulburi ale relatiilor in care te-ai scaldat in ultimele luni incep sa se mai linisteasca. Dar mai ai de lucrat in acest punct sensibil inca vreo 10 zile. La inceputul lunii, anumite formule in care intri se pot definitiva. Pe de o parte, pozitia ta fata de partenerul de viata este tot mai clara si poti alege sa intrerupi existenta unui cuplu care mai mult te trage inapoi, in paralel cu intrarea intr-o noua uniune. La nivel general, se redefineste acum orice aspect care vizeaza raportul dintre tine si ceilalti. Practic, fiecare om din viata ta isi va gasi un loc precis in schema ta. Sau nu si-l va mai gasi deloc. Dupa 10 mai, Marte, Venus si Mercur ajung rand pe rand in Taur si revarsa in viata ta favoruri, cadouri si surprize din partea celorlalti. Devine tot mai mare proabilitatea unei mosteniri, te poti gandi tot mai intens la un imprumut, la o refinantare, la accesarea unor fonduri. Culoarul este favorabil. Daca ai de impartit ceva cu ceilalti, daca detii bunuri comune impreuna cu un partener (de viata, de afaceri etc.), s-ar putea sa iesi din nou in avantaj. Jumatatea lunii este o perioada excelenta sa profiti de oportunitati, inclusv la locul de munca. Lucurile se pot aseza cum nu se poate mai bine, poti fi castigatorul concursului de imprejurari. E vorba tot de ceva ce iti revine pentru ca altcineva iti inlesneste acest culoar. De exemplu: pleaca si ii iei tu locul, pune o vorba buna pentru tine care conteaza enorm. Din 21 mai, cu Soarele in Gemeni, dupa un posibil interval de euforie in viata profesionala, o sa poti spulbera niste mituri. Multe aspecte se reveleaza acum intr-o forma care nu e tocmai estetica, sunt atributii despre care nu ti s-a spus dela inceput, anumiti oameni isi dau caracterul pe fata. Dar, la urma urmelor, asta este problema lor. Sfarsitul de luna poate reinstaura un echilbru, fie el si fragil. Te poti reorienta serios spre niste cursuri de specializare, de perfectionare sau spre noi orizonturi intelectuale (in alt domeniu poate). De asemenea, devii interesat de strainatate si de calatoriile lungi. Fii atent la ideile partenerului de viata, ale asciatilor si colaboratorilor, pentru ca s-ar putea sa aiba sclipiri care sa te scoata din impas! E posibil sa primesti mesaje in aceasta forma: sa vina spre tine omul cu ideea salvatoare.



Scorpion


Toata agitatia din viata profesionala se mai resimte din plin si in primele zece zile ale lunii mai. Colegii de munca si sarcinile zilnice iti consuma cea mai mare parte din energie. Problema este ca porti aceste griji cu tine permanent, chiar si acasa, prin urmare nivelul de stres este foarte ridicat. Durerile de cap, de dinti, problemele cu ochii sau cu rinichii si spatele ar putea sa te faca sa crezi ca e de la obisnuita astenie de primavara. Ei bine, nu e de acolo. Iar in aceste conditii, e recomandat sa stai sa te intrebi daca esti la locul potrivit, daca nu cumva e mai bine sa te desprinzi si sa o iei pe un nou drum in cariera. O asemenea initiativa este chiar incurajata si sustinuta astral dupa data de 10 mai. Marte, Venus si Mercur se muta catesitrele in Taur si te fac sa iti indrepti atentia intr-o alta directie. In primul rand, viata in doi devine prioritara. Chiar e indicat sa acorzi partenerului de viata intreaga atentie de care are nevoie. Mai mult, ai cam un an la dispozitie de acum inainte sa iti consolidezi relatia sau sa o consfintesti prin casatorie. Daca nu exista, jumatatea are mari sanse sa apara de acum incolo. Apar oameni pe care de mult ii asteptai in viata ta, oameni langa care simti ca poti sa te exprimi si sa te arati asa cum esti tu, persoane care-ti stimuleaza talentele, care vad in tine latura superlativa. Te poti lega de ei, poti incepe colaborari sau te poti integra cu totul intr-un nou cerc profesional, intr-un nou mediu, intr-un alt colectiv. Pentru a face acest transfer, se pare ca e nevoie totusi de niste forme legale, de niste hartii semnate, de desfacerea unor contracte, de o perioada de tranzitie. Intrarea Soarelui in Gemeni pe 21 nuanteaza relatiile in care te implici. S-ar putea sa vezi ca, in anumite privinte te-ai amagit, ai supraapreciat posibilitatea de castig, ai idealizat niste oameni care nu pot totusi sa-ti ofere mai mult. E bine sa ai asteptari realiste in aceasta perioada, mai ales de la persoana iubita si de la copii, care ar putea avea nevoie de mai multa intelegere si afectiune. Finalul lunii poate aduce o intreventie divina in viata ta profesionala. Aspectul imbraca forma unei inspiratii geniale pe care o ai sau a aparitiei unui om care vine, te ia de mana si te introduce undea unde iti e cald si bine. Foarte probabil, vei avea pentru ce sa fii recunoscator.



Sagetator


S-ar putea spune ca esti zodia cea mai avantajata in primele zece zile ale lunii mai. Destinul, aflat pe la tine acasa, face trigoane cu Marte, Venus si Mercur. Asta inseamna ca ai parte de revelatii, ca iti definesti clar asteptarile, ca stii incotro s-o apuci. Aspectele sunt valabile pentru tot ceea ce tine de viata ta afectiva. Stii ce vrei in dragoste, iti dai seama pe cine vrei, poti fi seducator si convingator, ai o mare putre de daruire si atragi usor atentia. Ai ocazia sa faci persoanei iubite si copiilor demonstratia ca ii iubesti si ca esti dispus la orice. Sigur, am mentionat ca iti dai seama ce vrei. S-ar putea sa ajungi la concluzia ca, de fapt, nu mai vrei. De aceea, schimbarile sau rasturnarile de situatie sunt posibile. Tu faci acum lucrurile sa se intample asa cum e mai bine pentru tine. E o perioada fertila din toate punctele de vedere, asa ca te poti lamuri cati copii vrei, de exemplu, daca tee multumesti cu ce ai. In cazul in care iti mai doresti unul, te poti pune linistit pe treaba. De asemenea, te poti angaja intr-o noua relatie. Dupa data de 10, cand cele trei planete mentionate la inceput dau Berbecul pe Taur, lucrurile pot deveni aproape miraculoase in zona profesionala. Ele se asaza cum nici nu ti-ai fi putut imagina. Chiar daca forma nu corespunde cu planurile tale, ai incredere ca totul e asa cum e mai bine pentru tine! De asemenea, se pot ameliora din senin sau, mai degraba, prin terapii alternative, afectiuni medicale pentru care nu gaseai solutii. Important e sa le cauti acum pe cai neconventionale. Dupa 21 mai, cu Soarele in zodia opusa, la inceput ai putea fi nevoit sa accepti ca ai idealizat si ca ai avut pretentii exagerate de la familie. Ti se va demonstra ca in anumite privinte te-ai inselat. Totusi, finalul lunii se anunta pasnic, pentru ca satisfactiile majore provin acum din relatia de cuplu si dinspre copii. Poti avea parte de o supriza sau de un eveniment inedit care sa intareasca legatura cu persoanele cele mai apropiate de sufletul tau.



Capricorn


“Faca-se voia mea!”. Acesta este mobilul inconstient al tuturor actiunilor pe care le pui la cale in ceea pe priveste viata de familie. In primele 10 zile din mai, ai o forta fantastica de a-i coaliza pe cei de acasa in directia aspiratiilor tale. Iar spijinul vine, cu mentiunea ca tonul face muzica. Asa ca depinde cum pui problema. Ai o abilitate nemaipomenita de a manipula, de a-i manevra pe cei dragi ca la teatrul de papusi. Esti un adevarat maestru la acest capitol. La urma urmei, intentiile tale sunt benefice pentru toata lumea. Tot in aceasta perioada, ai putea sa amesteci in continuare familia cu viata profesionala si sa duci acasa problemele de la serviciu. Ba chiar ai putea sa-ti iei de lucru pentru acasa, in functie de volumul de munca. Dupa data de 10, cand Marte, apoi Venus si Mercur se instaleaza in Taur, vei putea sa faci mai mult ceea ce iti place. Dintr-o data, parca lucrurile nu vor mai fi o corvoada si vei redescoperi placerea de a gusta viata. De aceea, este esential sa acorzi maxima atentie unui hobby (daca nu ai, s-ar putea sa-l gasesti) si activitatilor recreative in general: sa fii mai mult timp in contact cu natura, sa faci mai multa miscare, sa acorzi mai mult timp persoanei iubite si copiilor. Si, pentru ca a venit vorba de ei, trebuie spus ca de acolo iti vine sentimentul de implinire. Asa ca dragostea si aprecierea celor dragi te pot scoate din orice impas, iti dau curaj sa mergi inainte si iti alimenteaza increderea in fortele proprii. Vei simti ca esti iubit si, cum dragostea iti da aripi, vei fi mult mai creativ, mai inspirat si mai apt sa iei cele mai bune decizii. Dupa 21 mai, cand Soarele trece in Gemeni, intr-o prima faza s-ar putea sa experimentezi o serie de situatii confuze la locul de munca, oameni care dispar, contracte care se amana, intelegeri care raman suspedate. Nici tu nu stii ce sa mai crezi. S-ar putea sa fie si niste semne de slabiciune fizica, numai ca simptomele nu indica adevarata cauza. Pe final de luna, iti vei putea regasi in mod spectaculos un echilibru intre viata profesionala si cea de familie. Sufletul tau isi va putea regasi linistea.


Varsator


Cine alearga dupa doi iepuri se stie ca nu prinde niciunul. Iar in primele 10 zile din mai s-ar putea sa fii nevoit sa renunti la una dintre piste. Parca iei prea mult asupra ta, deschizi discutii, faci paranteze, te intinzi atat in dreapta, cat si in stanga. De data aceasta, trebuie sa inveti sa dai drumul la ceva pentru a putea plusa in alta parte. Numai asa vei putea sa definitivezi intelegeri, sa pui la punct contracte, sa negociezi, sa faci tranzactii, sa ai succes. Iar daca ai incredere in tine si dai dovada de discernamant, daca nu te agati de toate sforile si preferi sa te cateri pe cea mai solida, astrele sunt de partea ta. Contextul indica mari sanse de a promova un examen, fie ca e vorba de invatamant, fie de un test de maturitate. Din 11 mai, cand Marte ajunge in Taur, urmat de Venus si de Mercur, centrul de greutate al vietii tale se deplaseaza spre viata de familie si spre conditiile de locuit. Tot ceea ce se intampla acum are rolul de avanpremiera pentru evenimentele declansate din iunie incolo de ingresul lui Jupiter in Taur. Pana atunci, se pregateste terenul. Esti tot mai interesat de achizitii si de investitii, esti tot mai dispus sa faci eforturi pentru binele celor dragi. Poti functiona ca un robot programat pentru o anumita functie, dispus sa lucreze 24 de ore din 24 pentru a-si indeplini norma. Iar aceasta norma este un scop de la care nu te abati, chiar daca de pe margine ti se spune sa o lasi mai moale si sa te mai ocupi si de tine. Iar asta nu se prea intampla, deoarece simti ca te ocupi de tine numai daca te ocupi de binele celor de acasa. Din acest punct de vedere, ar putea fi cea mai epuizanta luna a anului pentru tine, in care te inhami la caruta si tragi fara sa faci popas. Macar stii pentru ce lupti. Interesant este acum ca nu prea ai timp sa faci munca de caritate, dar nu esti deloc de condamnat. Banii trag la tine, deci talentele tale puse la treaba iti aduc resursele de care ai nevoie. Dupa 21, cand Soarele ajunge in Gemeni, s-ar putea sa ai niste neplaceri legate de bani sau sa fii nevoit sa prestezi si munca din care sa nu castigi mai nimic sau chiar deloc. Obligatii de alta natura o pot cere. Sfarsitul de mai poate veni insa cu o lovitura personala. Te afirmi, iesi in fata prin maiestria cu care comunici, te exprimi, scrii, argumentezi si negociezi.



Pesti


Innoire, primenire, reimprospatare sau orice alt sinonim se aplica in primele 10 zile din mai modalitatilor prin care tu faci bani. S-ar putea sa ai o problema cu modul in care iti castigi existenta sau cu nivelul de trai pe care il ai in prezent. Undeva scartaie ceva. Culmea este ca, si daca ai tot ceea ce ti-ai putea dori din punct de vedere material, parca tot lipseste ceva in viata ta. Iar aici, discutia ne poarta spre vocatie. Poate recunosti in sfarsit fata de tine ca faci ceva ce nu-ti place, ce nu ti se potriveste, ce nu-ti mai aduce satisfactii. Iata ca debutul lunii mai te poate pune in fata nevoii de a fi sincer cu tine si de a renunta la un compromis. Banii nu sunt acum singura sursa de confort interior, important pentru tine este cum si din ce ii obtii. De aceea, e chiar indicat sa explorezi noi zone de activitate si sa te lasi condus de talentele si abilitatile tale care te reprezinta cu adevarat. Dupa 10 mai, zodia Taurului primeste vizita planetelor Marte, Venus si Mercur. Ce inseamna asta pentru tine? Ti se da un sut astral si chiar ar trebui sa te bucuri, oricat de dramatica ar parea situatia pe moment. Un sut in spate, un pas inainte! Poti intampina oameni noi in viata ta, te poti relansa in urma unor discutii, poti negocia, poti lega noi intelegeri, poti semna acte, contracte si documente. Devii poate cea mai rasfatata zodie, pentru ca cele trei planete enumerate primesc sextile minunate din partea lui Neptun, aflat in zodia ta. Ai o abilitate fantastica de a te insinua pe sub pielea oamenilor si de la obtine adeziunea lor. Drumurile, calatoriile, delegatiile, comunicarea, scrisul, schimburile comerciale sunt stimulate la maxim! Dupa intrarea Soarelui in Gemeni, treebuie sa fii foarte atent la cat de marinimos esti. Se poate profita foarte usor de tine si se pot gasi destule persoane care sa abuzeze de compasiunea si buna ta credinta. Asemenea cazuri poti intalni chiar in sanul familiei, persoane care pur si simplu se lasa intretinute de tine. De asemenea, e posibil sa existe un aspect controversat legat de familia ta, un scandal pe tema moralitatii, a fidelitatii sau a decentei unor membri. E vorba de anumite comportamente care incalca norme sociale sau, mai grav, chiar legale. Sfarsitul lunii te poate repune pe picioare, presiunea se mai ridica de pe umerii tai. In ultima saptamana s-ar putea materializa intr-o forma neasteptata, dar pozitiva, aspiratia ta de a face bani din munca depusa cu pasiune.

Valeriu Pănoiu


_________________



CULINAR FORUM BY VIO
http://culinarforum.forumz.ro/
avatar
Vio
ADMIN
ADMIN

Mesaje : 1269
Data de inscriere : 13/04/2011
Localizare : AICI...cu voi!

http://vvvv.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum