ColorClock
TATAL NOSTRU
DOAMNE AJUTA!
CALENDAR ORTODOX
CURRENT MOON
CARTEA ZILEI

HOROSCOP ZILNIC
DICTIONAR DE VISE
BANCUL ZILEI
MUZIC PLAYLIST AT MIX.POD


MusicPlaylist
at

Ultimele subiecte
» Remedii pentru pielea cu arsuri solare
Mier Iul 11, 2012 1:20 pm Scris de adina frentiu

» Parfumuri
Lun Iul 09, 2012 7:48 pm Scris de Cosmina

» ODRASLE DE VEDETE,PICATE LA BAC
Lun Iul 09, 2012 7:43 pm Scris de Cosmina

» Ce se intampla in corp cand bem apa?
Joi Iul 05, 2012 11:43 pm Scris de Dexter

» 2012
Joi Iul 05, 2012 11:40 pm Scris de Dexter

» HOROSCOP SAPTAMANAL URANIA
Lun Iul 02, 2012 11:31 pm Scris de Vio

» ASTROMESAJE
Lun Iul 02, 2012 11:22 pm Scris de Vio

» ASTRELE IN IULIE 2012
Lun Iul 02, 2012 11:19 pm Scris de Vio

» Cate iubiri mari ai in viata
Lun Iul 02, 2012 3:58 pm Scris de astroline

» Comorile ascunse din visele noastre
Lun Iul 02, 2012 3:47 pm Scris de astroline

» Briefing astrologic
Lun Iul 02, 2012 3:43 pm Scris de astroline

» LUNA PLINA IN CAPRICORN SI ZOIILE
Dum Iul 01, 2012 7:45 pm Scris de Vio

» Taramul nemuritor:HUNZA
Dum Iul 01, 2012 6:58 pm Scris de monna123

» Ce mananci/bei acum?
Dum Iul 01, 2012 6:48 pm Scris de Cosmina

» Sunt sexy barbatii cu chelie?
Sam Iun 30, 2012 6:15 pm Scris de Kora

» Gradina mea in iunie,prima luna de vara
Vin Iun 29, 2012 11:51 pm Scris de STOIANOV

» Mistere
Vin Iun 29, 2012 11:36 pm Scris de STOIANOV

» Particulele care te tin in viata chiar daca nu respiri.
Vin Iun 29, 2012 2:01 pm Scris de Dexter

» SCHIMBAREA LA FATA A LUMII-PLANETELE GRELE IN ACTIUNE!
Mier Iun 27, 2012 2:29 pm Scris de Vio

» LUNA PLINA IN CAPRICORN -3 IUL.2012 ORA 21.51 ORA ROMANIEI-:O LUMINA IN NOAPTEA INTUNECATA A SUFLETULUI NOSTRU"
Mier Iun 27, 2012 2:21 pm Scris de Vio

» VENUS IN MERS DIRECT-27 IUN.2012 ORA18.07 ORA ROMANIEI
Mier Iun 27, 2012 2:18 pm Scris de Vio

» Sanzienele-sarbatoarea soarelui si a dragostei
Dum Iun 24, 2012 11:33 pm Scris de JENI2

» despre...cum sa devii mai tanara!
Dum Iun 24, 2012 7:31 pm Scris de Larisa

» ptr.un plus de racoare in casa ta..
Dum Iun 24, 2012 7:25 pm Scris de Larisa

» INFORMATIE VITALA!!!!!
Vin Iun 22, 2012 7:29 pm Scris de Dexter

LA SUETA CU VIO
UTILE
TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi LA SUETA CU VIO Top66 Statistici TOP-RO - Top siteuri din Romania ClickLink.ro director web Page Ranking Tool LinkPro - Director Web
Website counter
TV ONLINE

Internet-Virusi-Hackeri

In jos

Internet-Virusi-Hackeri

Mesaj Scris de STOIANOV la data de Lun Mai 14, 2012 6:23 pm

Ce este internetul si cum a aparut?



Triumf al tehnologiei dezvoltate de om de-a lungul mileniilor, internetul care azi ne influenţează în atât de mare măsură existenţa are o istorie scurtă, dar densă şi accelerată, jalonată de câteva momente de referinţă, care l-au structurat în forma pe care o cunoaştem azi. Subiect prea vast pentru a putea fi tratat pe larg în spaţiul unui articol, istoria internetului poate fi totuşi condensată într-o serie de momente-cheie, puncte de reper pe parcursul celei mai spectaculoase evoluţii tehnologice din istoria umanităţii.

Secolul al XIX-lea: sisteme precursoare

Nu era chiar internet, şi totuşi... Dacă ne gândim la transmisiile globale de date - treaba pe care o face azi internetul, cu asemenea viteză, amploare şi acurateţe - aceasta, ca fenomen, există încă de multă vreme, datând de dinainte de apariţia computerelor. Să considerăm, de pildă, drept un precursor al internetului, telegraful, care a revoluţionat transmisia de date şi care era, pentru străbunicii noştri, o minune a tehnologiei la fel de copleşitoare ca şi internetul pentru noi. Utilizat intens în domeniul militar, în ziaristică, în politică şi afaceri, ca şi în viaţa privată de zi cu zi, telegraful a schimbat viteza cu care se mişca lumea şi a deschis era comunicaţiilor globale.

Anii '50: primele elemente

Un factor esenţial în evoluţia internetului a constituit-o dezvoltarea computerelor, începând din anii 1950. Mari cât o cameră (şi lente în comparaţie cu cele de azi), aceste prime calculatoare permiteau transmisiile de date de la un computer principal la terminale şi, în ciuda aspectului greoi, au reprezentat o etapă esenţială în apariţia fenomenului.



Anii '60 - '70: de la viziune la primele reţele informatice

Informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider (1915 -1990), una dintre cele mai de seamă personalităţi din istoria IT, în lucrarea sa Man-Computer Symbiosis, arunca o scurtă privire în viitor, spre o lume în care reţele de computere, conectate prin linii de comunicaţie de bandă largă, vor îndeplini funcţiile unor biblioteci imense. Iar în 1962, Licklider şi Welden Clark au publicat o lucrare intitulată "On-Line Man Computer Communication", ce oferea una dintre primele viziuni ale unei lumi "înfăşurate" într-o reţea informatică globală. Pentru ei, acesta era viitorul, pentru noi, reprezintă deja realitatea pe care o trăim.

Pe baza ideilor lui Licklider, în 1969, între universitatea California - Los Angeles şi Institutul de Cercetare Stanford a fost instalată o legătură printr-o reţea numită ARPANET (Advanced Research Projects Agency Network), a cărei dezvoltare fusese finanţată de Departamentul Apărării din SUA. În acelaşi an, ARPANET s-a extins prin adăugarea a încă 2 noduri de reţea - la Universitatea Utah şi Universitatea California - Santa Barbara.

Nu pare mare lucru, faţă de dezvoltarea de acum, dar era un început… Cât de important a fost acest început, cât de mult s-a dovedit el a răspunde unei necesităţilor şi dorinţelor oamenilor, se vede din ritmul rapid în care s-a dezvoltat ARPANET: până în 1981, numărul de noduri a crescut la 213.

Anii 1960 şi 1970 au reprezentat o perioadă crucială în dezvoltarea reţelelor de transmisie de date; în aceeaşi epocă, reţele similare, de mici dimensiuni, au fost instalate în Marea Britanie (Mark I), în Franţa (CYCLADES), în SUA (Merit Network) ş. a.

Toate aceste reţele operau pe principiul comutaţiei de pachete (sau comutaţiei asincrone), o tehnică de comunicaţii digitale care constă în separarea mesajelor în blocuri de dimensiuni reduse (pachete), ce sunt ulterior transmise unul câte unul prin reţea, într-o succesiune rapidă, până la receptor, unde sunt reasamblate în forma mesajului iniţial.



1978: prima reţea internaţională

În acest an, British Post Office, compania de servicii financiare şi de comunicaţii Western Union International şi firma de comunicaţii Tymnet şi-au unit forţele pentru a crea prima reţea de comutaţie de pachete internaţională, International Packet Switched Service (IPSS). Reţeaua s-a extins spectaculos în Europa şi SUA, ajungând până în 1981 să deservească şi Canada, Australia şi Hong Kong, iar în anii 1990 devenind o infrastructură extinsă la nivel global.

În paralel, apăruseră şi alte tipuri de reţele, mai mult sau mai puţin extinse, ce foloseau tehnologii de comunicaţie diferite, dar toate la un loc creau o infrastructură ce acoperea o mare parte a lumii. Era momentul ca aceste "petice" să fie reunite într-o reţea cu adevărat globală, unitară din punct de vedere al funcţionării. Cu alte cuvinte, totul trebuia adus la un numitor comun.

Era nevoie de un protocol de reţea - un sistem de reguli şi convenţii care să guverneze comunicare între dispozitivele ataşate la reţea; un fel de limbaj comun în care toate computerele legate în reţea să se poată înţelege între ele. Formatul mesajului, temporizarea, controlul erorilor, iniţierea şi finalizarea sesiunii de transfer al datelor şi multe alte detalii legate de comunicaţiile de date sunt determinate prin protocolul de reţea.

1974: apare termenul internet

Un protocol de reţea realizat în 1974 (RFC 675 - Specification of Internet Transmission Control Program), de către Vinton Cerf, Yogen Dalal şi Carl Sunshine, conţinea cuvântul internet, prescurtare de la internetworking. Pesemne că nici autorii nu prevedeau succesul pe care îl va avea acest termen, devenit azi unul dintre cele mai uzitate substantive.

Internetul este, aşadar, o reţea unitară de computere şi alte dispozitive cu adrese computerizate, toate conectate între ele şi operând coordonat graţie unui ansamblu standardizat de protocoale de transfer de date.

Se confundă adesea noţiunea de internet cu cea de WWW (World Wide Web); ele nu sunt însă acelaşi lucru, căci WWW este numai una dintre aplicaţiile internetului (e-mail-ul, de pildă, este alta).

WWW este un sistem de documente hipertext interconectate, ce pot fi accesate prin internet.

Omul pe care lumea îl descrie adesea - în mod eronat - drept "inventatorul internetului", britanicul Tim Berners-Lee (astăzi Sir Timothy Berners-Lee) este, în realitate, cel care a inventat World Wide Web, ca o aplicaţie majoră a Internetului care exista deja.

Din anii '90 până azi… şi mai departe

El a elaborat în 1989 o primă propunere în acest sens, iar la 25 decembrie 1990, împreună cu Robert Cailliau (un informatician belgian care lucra la CERN - Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), a realizat prima comunicare prin intermediul HTTP, un protocol pentru transferul documentelor hipertext.



Primul website din lume a fost construit la CERN, pe teritoriul francez al acestui complex de laboratoare aşezat la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, şi a fost online începând cu data de 6 august 1991.

Iar de atunci, internetul a intrat cu adevărat în viaţa noastră, a celor mai mulţi, dacă nu chiar a tuturor. De unde până atunci fusese accesibil unui număr mic de persoane, în special oameni de ştiinţă, odată cu apariţia WWW, lumea virtuală s-a deschis pentru toţi. O bună parte din existenţa noastră se desfăşoară în acest mediu, căruia îi folosim intensiv imensele resurse şi posibilităţi, de la comerţ şi banking online, la lectură; de la socializare la cursuri universitare, de la muzică, jocuri şi filme la comunicarea cu cei aflaţi departe. Internetul ne-a schimbat fundamental experienţele, trăirile, ideile, iar aventura simbiozei noastre cu lumea virtuală oferită de el continuă şi se intensifică.





INTERNETUL SUB AMENINTARE:VIRUSII INFORMATICI!!!



Ce este un virus? În lumea vie, un virus este o entitate biologică de un tip aparte: incapabil să se reproducă numai prin mijloace proprii, el pătrunde într-o celulă, îşi inserează materialul genetic în cel al celulei-gazdă şi foloseşte programele genetice ale acesteia pentru a se multiplica. Deşi cercetări recente au arătat că nu toate virusurile sunt dăunătoare, ba unele chiar pot avea roluri benefice pentru gazdă, percepţia comună asociază virusurile cu răul, cu boala. Această asociere a inspirat şi denumirea dată unor programe de computer capabile de a face rău: viruşi informatici.

Două lămuriri:


  1. În biologie se foloseşte, drept plural, termenul "virusuri", în timp ce în informatică, ne-am obişnuit în asemenea măsură să le zicem "viruşi", încât aşa le-a rămas numele.
  2. Viruşii informatici reprezintă doar una dintre categoriile de programe vătămătoare - aşa-numitele malware - ce pot infecta computerele. Viruşii reprezintă, într-un fel, copilăria fenomenului malware; azi, ameninţări mai sofisticate şi mai diversificate au complicat enorm problema protecţiei computerelor. Aşa-numitele programe anti-virus realizate azi sunt, în realitate, programe anti-malware capabile să detecteze şi să elimine o gamă largă de ameninţări, de diverse tipuri. Dar, în accepţia comună a termenului, sunt numite viruşi fel de fel de programe dăunătoare care infectează la un moment dat computerul.




Acestea fiind zise, să trecem în revistă - pe scurt, că lucrurile mai complicate le lăsăm în seama profesioniştilor - principalele categorii de malware ce ne ameninţă computerele şi reţelele şi să amintim câteva dintre cele mai periculoase şi răufăcătoare astfel de programe, care au produs pagube şi panică în lumea utilizatorilor, de-a lungul timpului.

Un virus, în înţelesul strict al termenului, este un program care, odată pătruns în computer, se ataşează, în general, de fişiere executabile; când acestea sunt deschise, virusul se răspândeşte şi la alte asemenea fişiere. Deşi există şi unii viruşi creaţi doar ca să se răspândească, pur şi simplu, fără alte consecinţe, aproape întotdeauna viruşii poartă şi instrucţiuni menite să modifice (în general deteriorându-le) fişierele din computerul infectat.

Worm ("vierme") este un program capabil să se răspândească în mod autonom, fără a fi necesar să se ataşeze de alte programe din computer. Ca şi viruşii, programele de tip worm creează probleme, fie măcar prin faptul că consumă din lărgimea de bandă necesară transmiterii de date, încetinind traficul. Dar, de cele mai multe ori, fac mult mai mult rău decât atât.

Troian (de la "cal troian" - Trojan horse sau trojan) este un program dăunător deghizat într-unul paşnic sau chiar dezirabil. (Ştiţi povestea calului troian, din mitologia greacă: în timpul războiului cu Troia, grecii, la sfatul lui Ulise, au construit un uriaş cal de lemn, pe care l-au lăsat în faţa Troiei; fără să se gândească prea mult, locuitorii acesteia, încântaţi, l-au dus în cetate; la căderea nopţii, din burta calului au ieşit războinicii greci, care i-au măcelărit pe toţi cei din oraş şi astfel a fost cucerită Troia.)
Un troian se prezintă ca un fişier inofensiv şi interesant, tentându-l astfel pe utilizator să îl descarce de pe Internet, după care, precum grecii înarmaţi din burta calului, iese la iveală pericolul: software-ul malefic poate şterge documente sau poate instala alte programe vătămătoare.

Un troian, un worm sau un alt tip de malware poate fi utilizat pentru a instala un sistem de acces fraudulos, backdoor ("uşa din dos", cum ar veni), care permite unor operatori rău-intenţionaţi să se strecoare în sistem eludând procedurile de autentificare. Aşa reuşesc crackerii să pătrundă în computere, trecând de barierele de siguranţă care îi opresc pe alţi utilizatori.

Rootkits sunt tehnici folosite pentru a ascunde faptul că au fost instalate anumite programe nedorite; în cadrul unor asemenea operaţiuni, este modificat sistemul de operare al computerului-gazdă, astfel încât programul malware să fie disimulat, ferit de sistemele de detecţie. Uneori, asemenea tipuri de malware conţin instrucţiuni care nu numai că le fac aproape de nedetectat, dar împiedică şi ştergerea lor.

Spyware este un tip de malware care, instalat pe un computer fără ştirea utilizatorului şi greu de detectat, adună informaţii despre acesta şi le face accesibile altor persoane, care utilizează aceste informaţii în propriul lor interes. Un program spyware poate afla fel de fel de date: ce fel de site-uri web vizitează adesea utilizatorul, dar şi date de logare pe diverse site-uri, informaţii legate de finanţele personale şi altele, care, ajunse în mâinile cui nu trebuie, pot genera probleme. Uneori, e vorba doar de bombardamente plictisitoare şi enervante cu mesaje publicitare bine ţintite; alteori, însă, e vorba despre lucruri mai grave, precum aflarea numărului cărţii de credit (urmată de golirea contului).



Programele malware evoluează continuu, devenind din ce în ce mai sofisticate, mai greu de detectat şi de înlăturat; în acelaşi ritm, se dezvoltă sistemele de protecţie, menite să apere computerele de intruziuni şi atacuri. E un fel de "cursă a înarmărilor", dramatică şi cu mize importante într-o lume modelată şi dominată în mare măsură de computere şi de Internet.

Şi, pentru a ilustra vulnerabilitatea lumii informatice şi necesitatea utilizării celor mai bune protecţii pe care ni le putem permite, iată câteva dintre evenimentele istoriei scurte, dar intense ale războiului cu malware-ul.



ILOVEYOU a fost un worm care, pornind din Filipine, a infectat iniţial computerele prin e-mail. Prezentându-se sub forma unei "scrisori de dragoste de la un admirator secret/o admiratoare secretă" (vă daţi seama cum s-au grăbit oamenii să deschidă un asemenea mesaj!), e-mail-ul purta un ataşament care, odată deschis, a produs mari necazuri.
"Virusul" (să-i zicem şi noi aşa, pentru uşurinţa comunicării, chiar dacă am explicat mai sus diferenţa dintre virus şi worm şi faptul că nu orice malware este, strict vorbind, un virus) se autocopia şi ascundea copiile în diverse fişiere din computerul victimei; înlocuia diferite fişiere cu copii ale sale; se transmitea singur prin e-mail, descărca singur de pe Internet o aplicaţie capabilă să "fure" parole de computer şi să le transmită celui care crease virusul.
La vremea respectivă, în Filipine nu existau legi care să pedepsească infracţiunile informatice, aşa că, deşi a fost cercetat un anume Onel de Guzman, bănuit a fi creatorul virusului, el a fost achitat din lipsă de probe. Conform unor estimări, virusul ILOVEYOU ar fi produs pagube de cca. 10 miliarde USD.

Melissa, creat de americanul David L. Smith în 1999, a fost unul dintre primii viruşi care a atras atenţia publicului. Melissa era un virus care se răspîndea prin e-mail; odată activat (prin deschiderea mesajului infectat), virusul se autoreplica şi era transmis la alte 50 de persoane din lista de contacte a utilizatorului. Virusul a provocat o asemenea aglomerare a traficului de e-mail, încât unele companii au fost silite să sisteze trimiterea de mesaje e-mail pînă la îndepărtarea virusului.

Klez a reprezentat un jalon important în istoria viruşilor informatici. A apărut în 2001 şi, timp de mai multe luni, a afectat Internetul în moduri foarte neplăcute pentru utilizatori. Una dintre caracteristicile fenomenului Klez a fost faptul că, pornind de la tipul de bază, hackerii au modificat virusul, la puţin timp după apariţia sa pe net, creând versiuni diferite, dintre care unele erau deosebit de nocive. În funcţie de variantă, Klez putea acţiona ca un virus obişnuit, ca un worm sau ca un troian; unele variante puteau dezactiva sistemul anti-virus al computerului, iar altele puteau face computerul infectat pur şi simplu inutilizabil. Altele provocau blocarea inbox-ului din cauza numărului uriaş de mesaje sosite într-un timp foarte scurt, ca urmare a faptului că erau programate să trimită masiv "spam"-uri, câteodată de pe adresa, însuşită fraudulos, a unui contact real din lista de adrese a utilizatorului. Una peste alta, a fost un malware care a creat probleme, cu atât mai neplăcute, cu cât numărul mare de versiuni, cu proprietăţi diferite, făcea foarte dificilă studierea lui şi găsirea unor căi de combatere.

Code Red şi Code Red II, apărute în 2001, exploatau vulnerabilităţile sistemelor de operare ale computerelor ce rulau Windows 2000 şi Windows NT.
În special Windows 2000 s-a dovedit sensibil; într-un computer cu acest sistem de operare şi care fusese infectat, Code Red II crea o breşă (backdoor- vezi mai sus) care permitea unui cracker să acceseze şi să controleze computerul, putând chiar să-l utilizeze pentru a comite infracţiuni. Victima - utilizatorul obişnuit al computerului - nu numai că avea de-a face cu un computer care nu mai mergea cum trebuie, dar ar fi putut fi şi acuzată de delicte, în vreme ce adevăratul vinovat - crackerul care introdusese virusul - rămânea ascuns şi necunoscut.

Nimda (2001) a fost un worm destinat să infecteze serverele, încetinind considerabil traficul pe internet. Una dintre caracteristicile sale cele mai frapante a fost viteza foarte mare cu care se răspândea, iar faptul că infecta serverele a determinat colapsul unor reţele de computere.

SQL Slammer/Sapphire, un virus al serverelor, a provocat, în 2003, pagube estimate la 1 miliard USD; a fost vorba despre evenimente precum căderea serviciului de bancomat al Bank of America, probleme cu serviciul de apeluri de urgenţă 911 în Seattle, erori în sistemul de emitere a biletelor de avion electronice şi, în consecinţă, anularea unor zboruri - efecte care arată cât de grave pot fi urmările unui atac de malware în lumea contemporană, masiv informatizată.

Storm Worm (cunoscut şi sub numele de Nuwar) a debutat în 2006; este un troian care permite controlul de la distanţă al computerelor de către crackeri, care le folosesc, de pildă, transformându-le în "fabrici de spam". A cam speriat lumea internetului prin amploarea atacului dar, deşi cu o răspândire foarte largă, s-a dovedit, din fericire, relativ uşor de îndepărtat, cu ajutorul unor programe anti-virus obişnuite.

Alte atacuri nu sunt însă la fel de uşor de înfruntat, ci necesită soluţii mai sofisticate, mai ales că fenomenul malware a trecut de la computerele de birou şi servere la tot mai multe dispozitive electronice, putând afecta, cu consecinţe încă greu de evaluat, fel de fel de aparate, de la MP3 playere la smartphone-uri şi cine ştie câte altele.











HACKERII:CINE SUNT,CE FAC?



Mai întâi, trebuie lămurit un lucru important: există o controversă legată de definiţia termenului, de utilizarea noţiunii de hacker, controversă care, ca multe altele, aduce în scenă deosebirea dintre ce cred lumea şi cred cei implicaţi cu adevărat în asemenea activităţi.

Foarte adesea, termenul, în accepţia obişnuită, are o conotaţie negativă: hackerul e asociat cu frauda, cu infracţiunea, cu criminalitatea cibernetică. O asemenea asociere nu are cum să le convină celor care, deşi ar putea, nu se ocupă de infracţiuni - hackerii oneşti, să le spunem.

Hackerul este, în cea mai largă accepţie a termenului, un expert. Nimeni nu ajunge hacker dacă nu e un as în materie de computere. Dar una e să fii definit drept un expert în computere (o caracterizare care onorează pe oricine), şi alta e să fi văzut drept un expert în computere care face lucruri ilegale.

Hackerii oneşti insistă adesea asupra degradării sensului termenului de hacker, prin folosirea lui cu referire la spărgătorii de programe, şi asupra necesităţii de a găsi un alt termen pentru infractorii informatici, versaţi şi ei în materie, desigur, dar ale căror intenţii (şi fapte) nu sunt câtuşi de puţin oneste. Asemenea indivizi ar trebui numiţi crackeri, cred hackerii etici.


Hacker bun, cracker rău

Din nefericire, definiţia hackerului drept un individ versat în calculatoare care-şi foloseşte priceperea pentru a face diverse blestemăţii a prins la public, dăunând şi hackerilor din tabăra băieţilor buni, care s-au văzut astfel băgaţi în aceeaşi oală cu răufăcătorii informatici. Hacker a rămas (din păcate), în limbajul familiar, termenul prin care este desemnat un expert în calculatoare rău-intenţionat şi care nu se dă în lături să încalce legea cu ajutorul abilităţilor sale. Trist, dar asta este.



Pentru a corecta cât de cât această impresie greşită dată de o definiţie care a luat-o pe de lături, au apărut clasificări ale hackerilor - încă o dovadă că vorbim deja despre o adevărată subcultură care evoluează, diferenţiindu-se şi devenind tot mai complexă.


  • Hackerii white hat ("cu pălărie albă") sunt hackerii "buni", hackerii oneşti, hackerii etici, ce opereează respectând un cod etic neoficial şi care, graţie priceperii lor, ajung să fie implicaţi în dezvoltarea siguranţei sistemelor informatice sau chiar în combaterea fraudei informatice, uneori fiind angajaţi în aceste scop, chiar de organizaţii guvernamentale sau de mari firme din domeniul IT. Şi ei sparg uneori parole şi pătrund în sistemele informatice (de capul lor sau în cadrul unui contract), dar fără a le vătăma cu nimic; semnalează proprietarilor deficienţele sistemului şi propun soluţii de remediere (eventual le şi implementează).
  • La antipodul acestora se găsesc hackerii black hat ("cu pălărie neagră", cum ar veni), sau crackerii, infractorii, băieţii răi care sparg conturile şi fură bani. (Oamenii, atunci când vorbesc despre hackeri şi fărădelegilor lor, la aceşti hackeri black hat/ crackeri se gândesc, de fapt).
  • Cum în orice există o cale de mijloc, au apărut şi nişte hackeri "cenuşii" (grey hat), care sparg sisteme vulnerabile, înştiinţându-i apoi pe administratori că le-au "hackuit" reţeaua şi oferindu-se să repare stricăciunea în schimbul unei sume de bani.
  • Sunt, apoi, aşa-numiţii blue hat, informaticieni experţi care atacă din afară sistemele, înainte de punerea acestora în funcţiune, într-un scop util - să depisteze problemele şi să le rezolve, astfel încât să poată întări securitatea acestora, lăsând cât mai puţine căi de acces vulnerabile la atacuri.
  • O categorie aparte o reprezintă hacktiviştii (termen rezultat din contragerea cuvintelor hacker + activist), care se infiltrează în sisteme informatice pentru a-şi promova astfel ideile, concepţiile - un tip de activism social sau motivat politic, realizat prin explotarea - ilegală - a imenselor posibilităţi oferite de internet.


Din păcate pentru hackerii etici, utilizarea termenului de hacker pentru a desemna un răufăcător informatic, un spărgător de programe rău-intenţionat, a devenit foarte răspândită în limba română şi pare puţin probabil ca acest lucru să se schimbe. Măcar în spaţiul acestui articol, să ne referim totuşi la "cei răi" cu termenul de cracker, chiar dacă nu sunt mari şanse ca şi alţii să ne urmeze exemplul.


Ce anume pot face crackerii? Din nefericire, o mulţime de lucruri rele: interceptarea transmisiilor confidenţiale de date, ştergerea sau modificarea unor date, intervenţii în utilizarea unor dispozitive controlate cu ajutorul sistemelor informatice… Sună foarte tehnic şi poate nu foarte ameninţător, dar când aflăm că asemenea activităţi se pot traduce în furt de bani, furt de identitate, exploatare sexuală ş.a., lucrurile încep să devină neliniştitoare.

Obţinând accesul la informaţii confidenţiale (de exemplu numere de cărţi de credit), crackerii pot goli conturile bancare sau pot folosi informaţiile astfel obţinute pentru şantaj; pot hărţui sau escroca oameni obişnuiţi, lipsiţi de apărare; virusând calculatoarele altor utilizatori, le pot întrebuinţa pentru tot felul de activităţi ilegale, inclusiv pentru a găzdui pornografie, în scopul câştigului financiar personal.



Din nefericire pentru noi toţi, crackerii reprezintă o categorie de infractori cu o influenţă mare în lumea actuală.

Infiltrarea în sistemele informatice în scopul realizării unor acţiuni în interes personal, încălcând legile, a devenit o componentă importantă a fenomenului infracţional în ansamblu. Este imposibil de estimat amploarea pagubelor produse de acest tip de infracţiuni, dar consecinţele sunt extrem de grave. Chiar dacă în statistici sau lucrări de specialitate, sunt descrise ca nişte fenomene de ordin general, cu referire la grupuri de persoane anonime, în cele din urmă sunt întotdeauna afectaţi oameni; în urma fărădelegilor crackerilor, fiinţe umane suferă. În spatele sintagmei "furt de identitate" se găsesc persoane reale, care se trezesc deposedate de tot, chiar şi de numele şi reputaţia lor; în spatele expresiei "pornografie infantilă" se află copiii exploataţi care vor purta toată viaţa urmele traumelor îndurate.

Unii dintre crackeri lucrează la scară mare: uneori, participă la acţiuni de spionaj industrial sau militar, cauzând crize ce pot degenera periculos; alteori, pot să atace companii întregi, vătămând interesele a mii de consumatori dintr-o dată, atunci când serviciile companiei respective devin indisponibile din cauza atacurilor informatice.

Metodele de luptă sunt puţine: întărirea securităţii sistemelor informatice şi o abordare mai riguroasă a fenomenului din punct de vedere al caracterului său infracţional. E o luptă dificilă, în care judecătorii şi poliţiştii vor avea nevoie de concursul adevăraţilor experţi în computere, pentru a câştiga bătălia.




_________________

Cainele este singura fiinta de pe Pamant care isi iubeste stapanul mai mult decat pe el insusi. (Josh Billings).
avatar
STOIANOV
MODERATOR
MODERATOR

Mesaje : 118
Data de inscriere : 08/06/2011
Varsta : 44

Sus In jos

Re: Internet-Virusi-Hackeri

Mesaj Scris de ema_pink_33 la data de Lun Mai 14, 2012 6:39 pm

foarte bune si interesante articolele! la mai multe,stoianov.....
avatar
ema_pink_33
STEA
STEA

Mesaje : 61
Data de inscriere : 08/07/2011

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum