Eu si amantul meu

Bunica mea imi zicea asa, cand eram mai mica (imi mai spune si acum inca): fata mea, barbatul care nu bea, nu fumeaza si nu te bate e foarte bun de sot. Acum, ca vremurile s-au mai schimbat, bunica nu stie, dar pot sa spun ca la ea a functionat foarte bine. La 70 de ani isi iubeste si acum la nebunie barbatul. Dar ce nu mi-a zis ea (si sunt sigura ca stia) e ca barbatul trebuie sa mai indeplineasca o conditie: sa fie un amant perfect. Poate o sa ziceti ca nu exista asa ceva… Dar hai sa nu-i zicem perfect, sa-i zicem… infocat. Asta inseamna ca se straduieste sa fie perfect, ca pune suflet si ca vrea ca la sfarsit sa-ti vada fata radiind de fericire.Dar oare exista o definitie pentru amantul perfect? Poti sa spui ca e un tip de "amant standard" care ar putea indeplini dorintele oricarei femei ? Un amant perfect presupune doar satisfacerea dorintelor fizice sau e mai mult de atat?

Pentru mine, ca doar despre mine e vorba in povestire (si despre amantul meu ), nu exista amant perfect, exista doar cupluri care se potrivesc… sau nu.

In cazul meu, din fericire, amantul e acelasi cu iubitul meu.( Nu radeti, nu e o regula, se poate si separat!).

Pe cel care joaca rolul de amant infocat acum in viata mea il cunosc de putin timp, nicio luna de zile. Putin, dar mai mult decat suficient ca sa-mi demonstreze ca ii pasa. Si asta e prima conditie pentru un tanar aspirant la titlul de amant. Pentru ca nu cred nicio secunda ca fara sentimente poate sa iasa ceva bun dintr-o poveste cu amanti. Un strop de pasiune, un strop de nebunie, vreo 2 stropi de…experienta, plus inca doi stropi si jumatate de dragoste si iata combinatia perfecta.

Un barbat caruia sa-i pese nu e putin lucru. Sa aiba grija de tine in pat asa cum ar trebui sa aibe grija de tine in viata de zi cu zi… iata un specimen un pic mai greu de gasit. Sa tina cont de ce vrei, de cum vrei si daca vrei. Sa nu considere preludiul un "rau " necesar, ci sa profite de el sa te cunoasca mai bine si sa te faca sa te simti cea mai dorita femeie de pe pamant…

Sa nu ma intelegeti gresit… nu cred ca e cu sens unic, in pat trebuie sa se circule in ambele sensuri si fiecare sa acorde prioritate celuilalt, pe rand bineinteles, pentru a se evita ciocnirile. Eu cred in reciprocitate, cred ca trebuie sa dai ca sa primesti; nu sa cantaresti la suta de grame care a dat mai mult si care mai putin… dar sunt foarte constienta ca nu pot sa cer ceva ce eu nu ofer la randul meu. Caci amantul din povestea mea nu poate sa duca singur tot greul.

Amantul meu infocat (cel putin pana acum) nu uita sa adauge acei stropi de care vorbeam mai sus, stie sa ma domine si sa se lase dominat, cere dar si ofera, e tandru dar si puternic si, lucru foarte important, ii place sa experimenteze. Pentru ca nimic nu ucide mai repede o relatie (de orice fel) decat monotonia.

In momentul in care totul devine automatism, in momentul in care dispare tot romantismul si orice urma de pasiune se evapora, atunci e clar ca nu mai putem vorbi de "amant" sau de relatie reusita. In momentul cand nu mai considera ca e necesar sa te acopere cu saruturi sau sa te tina in brate dupa ce ati facut dragoste (pentru ca oricum va stiti de 7 ani si tu il accepti asa cum e...), in momentul asta cred ca e necesar sa-l detronam pe motiv de nerespectare a comtractului (nescris) cu privire la atributiile unui amant infocat.

Insa, pana la proba contrarie, ii acord amantului meu ceea ce imi acorda si el mie: dragoste, atentie si... sex.